Aproape toți cei care ajung prima dată în fața aparatului meu spun aceeași propoziție în primele cinci minute: „să știi că eu ies prost în poze”. Am auzit-o de la avocați, de la profesoare, de la un om care cântă pe scenă în fața a două mii de persoane. E cea mai răspândită convingere din fotografia de portret și e, în cele mai multe cazuri, falsă.
Iată de ce, și ce poți face ca prima ta ședință foto să nu fie o oră de crispare.
„Nu sunt fotogenic” înseamnă, de fapt, altceva
Fotografiile în care ieși prost au aproape întotdeauna una dintre trei probleme, și niciuna nu ești tu.
Prima: lumina de deasupra capului. Neonul de birou, becul din tavan, soarele de la prânz. Toate trei sapă umbre în orbite, sub nas și sub bărbie. E lumina cu care se filmează filmele de groază, folosită accidental pe fața ta la o petrecere.
A doua: obiectivul de telefon. Camera frontală are un unghi larg. Ca să-ți încapă fața în cadru, o ții la treizeci de centimetri — iar la distanța aia nasul e mai aproape de obiectiv decât urechile, deci iese mai mare. Nu ai nasul mare. Ai un selfie.
A treia: momentul. Cineva strigă „zâmbiți!”, tu construiești un zâmbet din mușchi, iar aparatul îl prinde exact în secunda în care e complet fals. Un zâmbet ține mai puțin de o secundă în forma lui bună. Un om cu telefonul nu nimerește secunda aia. Cineva care se uită prin vizor două ore, da.
Toate trei se rezolvă cu echipament și cu răbdare. Niciuna nu se rezolvă cu tine devenind altcineva.
Ce faci cu o săptămână înainte
- Alege hainele din timp și probează-le. Nu în ziua ședinței. Am scris separat despre ce să porți la o ședință foto de portret.
- Dacă te tunzi, tunde-te cu trei-patru zile înainte, nu în dimineața respectivă. O tunsoare are nevoie de câteva zile ca să arate ca a ta.
- Nu începe un tratament nou de față în săptămâna aia. Serios. Pielea reacționează exact când nu trebuie.
- Spune-mi la ce îți folosesc fotografiile. Un portret pentru tine, unul pentru LinkedIn și unul pentru un afiș sunt trei ședințe diferite, chiar dacă par la fel.
Ce faci în ziua respectivă
- Dormi. E singurul lucru pe care nu-l pot repara la prelucrare și se vede în ochi, nu în piele.
- Bea apă și mănâncă ceva. O ședință de două ore pe stomacul gol se vede în jurul orei unu.
- Vino cu zece minute mai devreme și cu o haină de schimb, chiar dacă nu crezi c-o să-ți trebuiască.
- Dacă porți machiaj, ține-l aproape de ce porți în mod normal. Un machiaj cu care nu ești obișnuită te face să te porți altfel, iar aparatul vede purtarea, nu fardul.
Primul sfert de oră se aruncă. Și e în regulă.
Nu cunosc pe nimeni care să iasă bine în primele cadre. Nici modele, nici actori. Primele fotografii dintr-o ședință sunt o formă de a te obișnui cu zgomotul obturatorului și cu senzația că cineva se uită la tine printr-un tub.
Eu socotesc sfertul ăsta în timpul ședinței și nu-l pun la socoteală ca pierdut. Dacă cineva îți promite că prinde fotografia bună în primele două minute, ori te fotografiază de zece ani, ori nu s-a uitat niciodată la rezultate.
Nu trebuie să știi ce să faci cu mâinile
Întrebarea asta vine în fiecare ședință, pe la minutul zece. Răspunsul e că nu trebuie să faci nimic cu ele — trebuie să ai ceva de ținut sau de sprijinit. O ceașcă, un buzunar, o balustradă, marginea unei mese. Din momentul în care mâinile au o treabă, fața se relaxează singură. Nu e un truc de fotograf, e felul în care funcționăm.
Același lucru e valabil pentru privire. „Uită-te natural în aparat” e o instrucțiune imposibilă. „Uită-te pe fereastră și spune-mi ce se vede” nu e.
Ce primești la final
Din două ore de fotografiat ies câteva sute de cadre. Din ele îți arăt o selecție — de obicei între treizeci și cincizeci — și alegi tu care merg mai departe. Pe alea le prelucrez și ți le trimit la rezoluție mare.
Prelucrarea înseamnă lumină, culoare, contrast și curățarea lucrurilor trecătoare: un coș, o scamă pe umăr, un fir de păr peste ochi. Nu înseamnă alt nas și altă talie. Dacă cineva îți cere asta, are nevoie de un grafician, nu de un fotograf.
Dacă te gândești la prima ta ședință foto și încă eziți, scrie-mi și întreabă. Nu e nevoie să te hotărăști ca să pui o întrebare. Vezi și cum decurge o ședință de portret.